"Sunt adeptul îmbătrânirii demne, frumoase, pe cât se poate mai plină de energie".
Am ajuns la concluzia ca e important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi. Ideal ar fi să ne facem urgent rost de teme ale existenţei, în care să credem cu adevarat. Din păcate, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Asta atunci când nu-ţi explodează mintea de draci, de dezgust, de panică morală şi de panică a bunului-gust. Iar acestea sunt stări cu care ne confruntăm zilnic. Eu cred că la ora asta naţiunea română doarme îngrijorător de profund, iar horcăitul acestui somn nu-mi sună deloc a bine. Stau uneori şi mă-ntreb ce visează şi m-apucă spaima. Că ştiţi: sunt vise şi sunt coşmaruri. Optimişti fiind, am putea spune că naţiunea română nu mai are coşmaruri. Că de-abia am scăpat de cel mai aprig, respectiv toată perioada comunistă. Interesant ar fi de aflat dacă am scăpat realmente. Dar eu sper, cu toată fiinţa mea, că visurile românilor sunt drepte şi limpezi, pentru că merităm, în sfârşit, o perioadă de înseninare a frunţii şi a conştiinţei, o ieşire din mizeria şi din cataclismul moral prin care am trecut. 50 de ani au fost de ajuns. Sunt sigur că şi bunul Dumnezeu e de acord cu termenul ăsta. Eu sunt foarte ataşat ideii soluţiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va găsi câte o soluţie de bună calitate, până la urmă vom reuşi să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe faţă, ne vom strânge mâinile şi vom spune: "Gata cu prostiile! Hai să ne-apucăm de treabă!". Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva. În iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie. În opinia mea, o naţiune care îşi abandonează idealurile doar de dragul economiei de piaţă, mai ales sălbatică şi comică aşa cum e la noi, face o alegere nefericită.
Există
în tineri un potenţial energetic pe care nici o ştiinţă din lume nu-l poate
cuantifica cu adevărat, iar el vine de la Dumnezeu, de la vârstă şi de la inteligenţa lor. Şi e minunat
să ai oportunitatea să intri în contact cu acest uriaş rezervor energetic. Profesor este cel
care a apucat să înveţe şi să afle câte ceva pe lumea asta şi care se simte dator
să transmită bruma lui de ştiinţă în mod cinstit. Eu nu suport profesorii care aleargă după
autoritate şi îi respect doar pe cei care şi-o câştigă în faţa tinerilor, încercând
să comunice cu ei.
text preluat de pe Formula AS
Suntem foarte complicaţi. Capricioşi, irascibili, pretenţioşi, vii, buni şi răi, capabili
de paşi fabuloşi peste prăpăstii ca şi de prăbuşiri răsunătoare (ecoul însuşi
păleşte înspăimântat când ne prăbuşim), admit că suntem. Asta îmi dăruieşte
un frumos răgaz de a-mi chema pe nume prietenii, fostele iubiri, părinţii, vecinii oarecari, trecătorii a căror
privire se lasă prinsă de aparatul meu de fotografiat pe ascuns. Realitatea este reală! Ce şoc, câtă
înţelepciune! Totul ESTE! Cariera filosofică a acestui adevăr este în egală măsură dramatică
şi optimistă. Ca un vitraliu pictat de Chagall, ca un catren răzbunător şi zăpăcit de Esenin. Ca
ochii incomparabili ai mamei mele. Ca lumina vărsată de reflectoare pe scenă. Ca poza mea proastă din buletin. Ca
bucuria în galop a fostului meu cal de film, Mădălin. Ca apa de la chiuvetă, când are destulă presiune.
Ca fericirea pe puncte. Ca un vârf de creion pe care hârtia albă nu-l surghiuneşte. Ca o glumă stupidă
spusă pe front. Ca un zâmbet zâmbit oricui. Ca o sanda a casei, încălţată cu sfială după
multă vreme. Ca un ceas reparat. Ca o agendă cu adrese care s-au schimbat de mult. Ca o umbră de salcie dulce peste un om
adormit lângă apă. Ca un telefon care sună la timp. Totul ESTE!
Abia înţelegând această evidenţă princiară începem să respirăm liber. Vizita pe care ne-o
face 
aerul
devine o mândrie frumos îngrijită. O demnitate uitată înfloreşte în
plămânii noştri dedaţi la tutun. Lumea din jur îşi pune cămaşă curată şi ne
dă bună ziua. De bucuria că suntem ne repezim la garderoba de plânsuri şi îl alegem pe cel mai curat
şi mai omenesc. O respiraţie liberă, ca începutul unui somn de copil, cu pumnii la gură, într-o lume care
totuşi ne vrea. Mâine, în zori, vom scrie piese, romane, nuvele şi munţi albaştri de poezii,
atingându-ne fericiţi unul pe altul şi şoptindu-ne emoţionant şi strict confidenţial: trăim,
respirăm, suntem .... Totul ESTE!
P.S. Respiraţia este liberă doar în absenţa categorică a oricărui fel de minciună. Adevărul respiraţiei este oxigenul, aşa cum mersul pe jos este egal cu privitul înainte.
text preluat din arhiva vreaubilet.ro
Nu
mai ştiu ce să-ţi spun, domnule de Moliére! Aş râde din tot sufletul aplaudând
reverenţele tale maliţioase în faţa prostiei omeneşti, dar gura mi-e strepezită cumplit de gustul amar al
lumii de azi. Nu mai pot trăi înfiorat de confidenţa discretă a stelelor, domnule Rilke, domnului Omar Khayam,
Prévert, Desnos, Valéry, bătrânule - niciodată - bătrân Nichita ... Nu mai pot răscumpăra cu sufletul
liniştit şi liniştindu-mă ruşinea acestui cer nesigur, care spânzură fioros deasupra secolului
douăzeci. Din biblioteca mea vine un val de frig, de când am aflat că "joaca" sinistră de-a
teroriştii aerului nu s-a terminat! De când am aflat că un număr chinuit de zile, nişte oameni nevinovaţi
au văzut, în loc de cer sau chipuri omeneşti, doar găurile cenuşii ale mitralierelor! Din biblioteca mea
vine un val de frig. Unde să te ascund, domnule Camus, domnule Pico della Mirandola, Esenin, Erasmus, Byron, Eminescule al meu? Unde
să vă găsesc un ungher liniştit, în lumea asta dementă, care îşi jigneşte oribil cerul? N-a
trecut nici o jumătate de veac de când ascundeam de bombe clădirea Teatrului Naţional al românilor, frescele
veneţiene şi capitelul Regilor de pe Rin. Din biblioteca mea vine un val de frig. "Războiul stelelor" (auzi!) -
de parcă stelele ar avea vreo opinie! Acolo unde se refugiau privirile senine ale învăţaţilor şi
poeţilor lumii, bântuie, secrete şi ameninţătoare încropiri de metal preţios (preţios pentru
cine? O, pentru cine?) ... Cu siguranţă, nu pentru cărturarul meticulos şi tandru cu pagina cărţii,
nu pentru îndrăgostiţii complicaţi ai acestui secol complicat, nu pentru soldatul onest al pâinii zilnice.
Nu, n-am acum, nu mai am ce să-ţi spun, domnule Bulgakov, deşi aş vrea să râd din tot sufletul la
reverenţele ironice pe care le faci distrugătoarei prostii omeneşti; dar sufletul mi-e crispat de gustul amar al
acestui secol fără scaun la cap ...
P.S. Daţi-mi timp de gândire, să-mi adun speranţele de jos ...
Aud: "Îţi dăm timp de gândire: o viaţă!"
text preluat din arhiva vreaubilet.ro
Castel
Scoţia, plus fantomă cumsecade.
Roată tortură Horia, urme de sânge perfect conservate.
Revolver sec. XIX, plus dagherotip Mayerling.
Bluzon piele James Dean. Zăbală argint, apaţinut El-Zorab.
Ploaie Macondo, astrolab, bloc de ghiaţă, nori locali.
Perucă Moliere, plus corespondenţă Ludovic Soare.
Moletieră soldat Svejk, plus capelă cozoroc întors la spate.
Batistă dantelă Aramis, sabie, muschetă, pene struţ colonii.
Pereche ochelari pilot Bleriot, Atlantida, plus moneda timpului.
Minciuni duioase, aparţinând iubită fostă.
Traistă cărţI, aparţinut Badea Cârţan.
Insomnii subsemantul, preţ convenabil.
Nod gordian, secţionat parţial.
Cedez:
Garsonieră tip buzunar Gulliver, ultra-central.
Castel Spania, contra casă bunici, preferabil Maramureş.
Mercedes Benz metalizat automatic, contra catâr Sancho Panza.
Terminologie de specialitate, contra rotacism netradus.
Costum mire de comandă, contra chimir pădurar şi topor.
Orgoliu masculin, contra poiană mesteceni, păsări.
Pierdut:
Primăvară an 1983, declar nulă.
Legitimaţie soţ fidel, declar nulă.
Iluzie adolescent, declar nulă.
Compromis necesar, declar nul.
Frică de noapte, declar nulă.
Insomnie amor, declar nulă.
Sac pomul lăudat, declar nul.
P.S. Predau lecţii de dus pe gânduri, la domiciliu.
text preluat din arhiva vreaubilet.ro
Vă las în valea acestei stinse plângeri
Orice sfârşit vesteşte-un început,
Mă duc eu primul - sunt mai priceput
Să pun din vreme şeile pe îngeri.
Zvântaţi cu zâmbet aripile plânse,
V-aştept la grajdurile de zmarald,
Nu vă grăbiţi, de-abia-i amiaz, şi-i cald
Şi eu v-aştept şi chingile sunt strânse.
Când veţi veni-n amurg, sub înserare,
Vom călări frumoşi prin elizeu,
În cavalcadă, pân-la Dumnezeu
Descălecând la tronu-i, la picioare.
Ne-om prosterna cu frunţile alese
Pe lespedea de nouri, luminată,
Cel mai frumos din noi va spune: "Tată,
Ţi s-au întors feciorii cu mirese.
Pe unde ne-ai trimis a fost şi bine
Şi rău a fost pe drumul străbătut,
Dar tot ce-ai scris să facem am făcut
Şi nu te-a dat nici unul de ruşine.
Acuma ne-am întors cu toţi - ne iată!
Ce altă slujbă ne aşteaptă, Tată?"
...................................
Zvântaţi cu zâmbet aripile plânse,
V-aştept la grajdurile de zmarald,
Nu vă grăbiţi, de-abia-i amiaz, şi-i cald
Şi eu v-aştept şi chingile sunt strânse.