blank1AcasăEditorialContactblank2
Criticilor mei - Mihai Eminescu

Criticilor mei Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.


E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.


Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,


Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.


Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Nenduraţii ochi de gheaţă?


Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvâtul
Ce exprimă adevarul?


Critici voi, cu flori deşarte,
Care roade n-aţi adus
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.


(1883, decembrie)



[ Sus ]         [ Printează ]
[