blank1AcasăEditorialPortofoliuDownloadContactblank2
Despre iubire - Khalil Gibran

Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja paradisiacă vă cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte şi o
simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfărâme visurile himerice,
asemenea vântului din miază-noapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice.
Precum vă face să creşteţi mult mai repede şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă şi reteze şi uscăciunile
şi să vă distrugă cât mai repede răutăţile şi egoismul.

Precum ea vă ridică îmbătaţi de bucurie,
până la înălţimea voastră ideală,
alintându-vă cu o dumnezeiască gingăşie
ramurile cele mai fragile care freamătă
în lumina soarelui infinit al iubirii,
Tot la fel ea va răzbate ca o miraculoasă
forţă purificatoare până în adâncul rădăcinilor voastre,
zdruncinând încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu, ea va secera, niciodată întâmplător.
Va treiera pentru a vă decoji.
Va vântura spre a vă curaţa de pleavă.
Va măcina până la înălbirea făinii voastre.
Va frământa până ajungeţi foarte supuşi, divini şi puri.
Ca apoi să vă hărăzească focului său
şi să puteţi deveni pâinea cea sfântă
a nemuririi la ospăţul divin.

Toate aceste şi multe altele vi le va da cu prisosinţă iubirea,
pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte pe deplin tainele inimii
şi să deveniţi o parte din inima Vieţii Eterne
din care izvorăşte nesfârşită IUBIREA.

Dar dacă, stăpâniţi de îndoială, egoism, meschinărie,
suspiciune sau de teamă,
veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei
care permanent vi se dăruie fără ca voi să iubiţi,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi, fiind înfrânţi,
goliciunea şi să ieşiti din treierişul iubirii,
Spre a vă întoarce, rămânând închistaţi şi singuri,
în lumea fără de anotimpuri,
unde veţi râde dar nu cu întreaga voastră bucurie,
unde veţi plânge
dar nu în toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia energia sa atotputernică,
divină şi misterioasă decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită
de cel sau cea căruia i se dăruie;
Fiindcă iubirii adevărate îi este de-ajunsă iubirea infinită,
sublimă şi transfiguratoare.

Când iubiţi nu trebuie să spuneţi "Creatorul e în inima mea",
ci mai degrabă "eu sunt acum topit de iubire în inima Creatorului",
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul iubirii,
fiindcă iubirea, dacă, cu adevarat o meritaţi,
vă va arăta cu siguranţă drumul ea însăşi.
Iubirea nu are nici o altă dorinţă
decât aceea de a se împlini prin totala iubire.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe,
fie ca ele acestea să fie:

Să te topeşti de iubire în tot şi
să devii izvor de iubire divină ce susurul în noapte-şi cântă;
Să cunoşti adesea durerea prea marii duioşii;
Să fii rănit şi îmbătat de înţelegerea iubirii;
Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându-te;
Să te trezeşti în zori, cu inima mereu înaripată şi să înalţi,
plin de recunoştinţă, mulţumire pentru încă o zi de iubire;
Să te odihneşti, copleşit de beatituine,
la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii;
Să te întorci împăcat şi debordând de fericire acasă la ora amurgului,
Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru fiinţa iubită,
iar pe buze să ai un cântec de laudă.





[ Sus ]         [ Printează ]
[