blank1AcasăEditorialPortofoliuDownloadContactblank2
Maturizarea

Viaţa nu înseamnă doar să îmbătrâneşti, înseamnă şi maturizare. Maturizarea înseamnă să patrunzi clipă de clipă tot mai adânc în principiile vieţii. În viaţă, maturizarea înseamnă să pătrunzi adânc în tine, acolo unde îţi sunt rădăcinile. Viaţa trebuie să fie o căutare, nu o dorinţă; nu ambiţia de a deveni asta sau aia, preşedintele sau primul ministru al unei ţări, ci o căutare pentru a afla „Cine sunt ?





Locul unde ŞTIINȚA se întâlneşte cu RELIGIA

Fiinţa umană care nu urmăreşte să înţeleagă sensul existenţei sale, care nu este la unison cu armonia macrocosmică, făcând astfel greşeală după greşeală, va suporta mai devreme sau mai târziu rezultatele acţiunilor sale pentru că Universul este astfel structurat încât fiecare primeşte ceea ce merită.

Şi astfel, încetul cu încetul, viaţa devine o imensă problemă, percepută prin protectorii „ochelari de cal”. Fiinţa bolnavă proiectează o lume din ce în ce mai bolnavă. Simţurile ei saturate nu văd, nu simt, nu aud decât după criterii pe care crede că le-a ales, dar de fapt îi sunt impuse de condiţionările pe care singură şi le-a generat. Abrutizarea ţine adesea loc de repaus. Cine eşti? Un automat pe jumătate uman telecomandat? Şi consumul de pilule, tranchilizante, excitante (aceste cămăşi de forţă chimice) creşte din an în an într-un mod îngrijorător. Şi violenţa îşi măreşte imperiul asupra conştiinţelor şi frica de incertitudine se întinde insidioasă în minţile oamenilor. O simplă pană generalizată de electricitate ajunge pentru a arăta fragilitatea civilizaţiei noastre, muritoare ca oricare alta. Nu îi facem aici procesul: în orice epocă este interesant de trăit, însă acum cu atât mai mult, deoarece avem şansa de a fi ajuns la o cotitură a istoriei. Suntem la sfârşitul lui Kali Yuga (epoca întunericului spiritual) - conform filozofiei orientale - şi ne apropiem de Satya Yuga (epoca de aur, a înfloririi spirituale) de aceea trebuie să devenim lucizi, conştienţi de limitele planului fizic, ale societăţii în care trăim.

Toată lumea visează la fericire. Totuşi nici o societate nu este în măsură să ne-o dea, căci marea majoritate dintre noi nu ştim care este şi cum să găsim adevărata fericire care să fie veşnică. Adevărata fericire o găsim în noi înşine, prin evoluţie spirituală aflând cine suntem cu adevărat. Toate bogăţiile lumii nu ne pot face cu adevărat fericiţi pentru că acest gen de fericire este superficială, efemeră care dispare cel mai târziu în momentul morţii. Doar obţinerea stării de Reunire Holistică cu Sursa Vieţii (revelarea adevăratei noastre naturi) ne poate da adevărata fericire eternă.

Fondatorul Semanticii generale, Korzybski, enunţa acum 30 de ani, că „foarte mulţi oameni au un mod de a acţiona asemănător cu acela al animalelor, generând stări patologice şi infantilism în general ... Şi cu cât o naţiune sau o rasă este dezvoltată doar tehnologic, cu atât mai mult sistemul ei tinde să devină mai neiertător şi comercializant ... Toate acestea pentru că unii dintre noi continuă să acţioneze ca animalele şi nu au învăţat să trăiască profund, spiritual, ca nişte adevărate fiinţe omeneşti.”

Nu uita ca înainte de a dori să devii un supraom trebuie să înveţi devii om. 80% din creierul nostru nu este folosit, „silent zone” - spunea Einstein.

Atunci care este soluţia? Ce trebuie să facem?

După spusele lui Blake si Huxley, trebuie „să urmărim să ne autodepăşim permanent, să evoluăm, să ne elevăm pe toate planurile fiinţei noastre”. În explorarea vastului şi misteriosului Univers al potenţialităţilor umane, marii artişti, vizionarii, unii mistici, au fost ca nişte pionieri ... acolo unde au ajuns ei pot şi alţii să ajungă, chiar şi mai departe. Dispunem cu toţii de facultăţi nelimitate. Trebuie să devenim conştienţi de posibilităţile noastre, trebuie să ne trezim la adevărata realitate şi să conştientizăm plenar adevărata noastră natură. Platon numea aceasta „o altă manieră de a vedea, care este la îndemâna tuturor oamenilor, dar de care foarte puţini se servesc.”

Se vorbeşte foarte mult despre libertate, dar cine este liber, liber de ce? De a fi sau de a părea?

Ca să fii cu adevărat liber trebuie să nu mai fii condiţionat de prejudecăţi, tensiuni lăuntrice, neputinţe, angoase, frustări limitări, boli ale corpului fizic, în ultimă instanţă de destin (karmă).

Pentru a vedea trebuie sa înveţi a privi lumea în alt mod ... Lasă fiecare din acţiunile tale să devină ultima ta bătălie pe pământ. Doar aşa acţiunile tale vor avea întreaga lor putere. De nu, atât timp cât vei trăi vor ramâne acţiunile unui timid ... frica ne împiedică să examinăm şi să explorăm ceea ce suntem cu adevărat.

Pentru conştiinţa aşa-zis normală, lucrurile sunt văzute după etichete verbale. Un arbore e un banal arbore, ca orice alt arbore ... Dar nu există un arbore asemănător cu altul în toată creaţia! Chiar din aceeaşi familie sau specie, ei diferă. Sunt vii. Modul nostrul de a-i considera, de a-i defini, ucide viaţa. Miroase a moarte. Mă apropii de un arbore, de o floare, de o frunză. În faţa ochilor mei se desfăşoară o creaţie originală. Şi dacă în clipa aceea privesc printr-un microscop sau un aparat cu raze x, arborele a dispărut, rămâne un flux de viaţă, particule elementare, energie în mişcare.

Dar nu avem nevoie de un microscop pentru a vedea. Avem nevoie de un alt nivel de conştiinţă pentru a trece dincolo de aparenţe, pentru a-l descoperi pe Dumnezeu în noi şi în tot ce ne înconjoară. Infinitele circumvoluţiuni şi asperităţi ale scoartei, lemnul, seva, insectele, rădăcinile, pământul, apa, oamenii, sunt de fapt energia divină primordială pe o altă frecvenţă de vibraţie.

Arbore unde eşti? Omule cine eşti cu adevărat?

Ochii albinelor şi ai muştelor pot primi mai mult de 200 de impresii diferite pe secundă, de 10 ori mai mult decât ochii fiinţei umane. Cum văd ei arborii şi florile?

Relativitatea nu se limitează la formula E=mc2: energia egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat. Definiţia Cosmosului? Microcosmos sau macrocosmos? Arborele este relativ şi el ca toată manifestarea. „Un tradafir este un trandafir numai pentru că omul l-a definit astfel; fără om, n-ar fi decât o schemă de vârtejuri de energie” (E. H. Shattuh)

Creierul este încă necunoscut oamenilor ...

Să medităm asupra turnului nostru de control, creierul, acest „transformator de înaltă tensiune”, structura cea mai complexă a Universului cunoscut, faţă de care cele mai sofisticate computere IBM nu sunt mare lucru. Miliarde de neuroni ce ar putea fi folosiţi, o capodoperă a creaţiei!

Prima constatare: creierul se poate modifica prin folosire. Pot fi micşorate reacţiile lui sau intensificate fără limite, posibilităţi actualmente doar bănuite. Am dobândit un patrimoniu genetic educativ şi cultural ce poate fi transcens prin experienţa directă, dacă aceasta este bine condusă. Fizicianul Reynold Johnson spune că atunci când puteri paranormale ca „telepatia, clarviziunea, premoniţia sunt dobândite de fiinţa umană prin evoluţie spirituală, nu este exagarat să spunem că limitele Universului uman sunt lărgite la infinit şi că omul devine un supraom, un zeu ...”

Toate cercetările asupra energiilor „psi” scot în evidenţă realitatea acestora. De asemenea în Franţa oamenii de ştiinţă ies, în fine, din tăcerea lor. Una dintre dovezi este colocviul care a reunit la Paris, în 1975, profesorii Hans Bender, Remy Chauvin, Olivier Costa de Beauregard, Dr. Hubert Larcher, Stephane Lupasco în faţa unui auditoriu pasionat. Reuniunea animată de Jaques Mouseau, a avut ca temă „Există o legatură între ştiinţă şi parapsihologie?” Da, bineînşeles ...

Astfel Prof. Olivier Costa de Beauregard, fizician a explicat cum priveşte el parapsihologia: „Veţi fi surprinşi auzind un fizician care declară că ia în considerare parapsihologia nu în funcţie de cazuri spontane, ci ca o concluzie a unei reflecţii asupra simetriei interne a disciplinelor de care se ocupă: relativitatea şi mecanica cuantică”.

Cum spunea şi M. Jourdain, fizica modernă este pe cale de a-şi da seama că se raportează la Spirit.

Fizica secolului XX (relativitatea, cuantica) precum şi alte ştiinţe au ca noutate faptul că tratează materia din punct de vedere spiritual. Încercând să înteleg această relaţie într-o manieră coerentă, am constatat că parapsihologia este validată de ultimele descoperiri ale ştiinţei.

Cercetările actuale în domeniul noilor forme de energie au explicat ştiinţific telepatia, percepţia extrasenzorială, vindecarea spontană, clarviziunea etc.

Cercetarea energiilor „misterioase” se realizează în multe laboratoare şi fenomenele psihice care au fost multă vreme neîntelese şi ignorate de ştiinţă sunt explicate, descoperindu-se legea fiecărei energii.

Cercetătorul rus, dr. Ghenadi Sergheiev, a stabilit cu ajutorul unui aparat de măsurare a intensităţii câmpului existenţa unei radiaţii puternice electrostatice şi electromagnetice, ce pornea de la Neila Mihailova până la patru km depărtare.

De asemenea şi în cazul faimosului Uri Geller, aparatura de laborator a pus în evidenţă existenţa unor forţe psihokinetice.

Mulţi cercetători printre care şi dr. Abraham Hoffer şi dr. Harold Kelen de la Universitatea din Saskatchwan (Canada), au măsurat şi pus în evidenţă existenţa câmpurilor energetice umane (aura corpului).

Această bioenergie, denumită de oamenii de ştiinţă şi energie bioplasmatică, poate fi vizualizată de orice fiinţă umană cu ajutorul fotografiilor Kirilian.

Oamenii de ştiinţă cehi Zdenek Rejdak şi Karel Orbel afirmă: „omul şi toate fiinţele vii posedă o energie specială care a fost ignorată până acum în Occident. Pe această bioenergie sau energie psihotronică pare să se bazeze fenomenul de psihokinezie; ea ar putea fi şi cauza efectului radiestezic şi aparent se poate trage concluzia că ea intervine în toate fenomenele psihice”.

Fondatorul Fundaţiei de Cercetări Backster, Cleve Backster, afirmă: „În fiecare celulă se găseşte un fel de conştiinţă ancestrală. Câmpul energetic posedă o natură Universală, căci îl au toate fiinţele vii”.

Bioenergia a fost cunoscută încă din antichitate. Chinezii spuneau că omul este în legatură cu energia vieţii ce umple tot Universul. Reicenbach a denumit-o energie odică, iar Blondot, Energie X. Oamenii de ştiinţă ruşi preferă denumirea de energie bioplasmatică, iar cei cehi de energie psihotronică.

Constatăm din ce în ce mai mult că fizica încetează să dispreţuiască filozofia, ea o cheama în ajutor, cere să-i furnizeze instrumente noi. Savanţii moderni nu pot deocamdată să explice contradicţiile care domnesc în lumea atomului.

Locuitorii acestei lumi sunt fiinţe foarte ciudate. Electronul ne apare când undă când corpuscul, după cum doreşte el! Acesta l-a făcut pe fizicianul Heisenberg să-l considere mai curând o entitate din lumea spirituală.

Rezultatele obţinute în urma experienţelor întreprinse în microfizică au ca efect schimbarea totală a modului de a privi Universul.

Din cercetările făcute în profunzimile materiei se poate constata că soliditatea sa este foarte precară, ca de altfel şi aceea a teoriilor care se bazează exclusiv pe ea. Dacă se ţine seama de spaţiile imense care există între nucleul atomului şi electronii ce gravitează în jurul său, se poate spune că materia se reduce la o ultimă analiză la puţin ceva şi foarte mult vid (foarte multe goluri). Impresia de soliditate a materiei se datorează vitezei extraordinare a particulelor sale, astfel încât ceea ce credem şi pipăim noi nu este decât o iluzie şi nu realitatea. Acestă afirmaţie a fizicienilor noştri se apropie de milenara concepţie hindusă, potrivit căreia întregul Univers material este o Maya, o mare iluzie, un spectacol magic. În afară, materia nu apare în câmpul simţurilor decât atunci când particulele sale intră în contact unele cu altele, iar în acest caz noi le cunoaştem sub formă de evenimente; aceste evenimente sunt cele care ne aduc proba existenţei materiei. Până la intrarea lor în contact, particulele care constituie materia, rămân complet invizibile omului. Din cauza acestui fapt, nu trebuie să concepem, spune fizicianul James Jeans, un Univers constituit din bucăţi de materie solidă, ci trebuie să ne obişnuim cu ideea că lucrurile nu sunt decât puncte de întalnire, sisteme de evenimente amestecate laolaltă. De la această concepţie nu mai este de făcut decât un pas, pentru a intra în filozofia lui Berkley pentru care lumea exterioară este o creaţie a Conştiinţei Cosmice şi nu există în afara conştiinţei noastre.

Marele savant Jean Guitton afirmă: „Ordinea Conştiinţei Cosmice şi cea a materiei nu sunt ireductibile, ci se integrează într-un spectru de ordine generală care se întinde de la ordinea mecanică până la cea spirituală. Dacă Conştiinţa Cosmică şi materia au ca origine un spectru comun, devine clar că dualitatea lor este o iluzie, datorată faptului că nu se iau în consideraţie decât aspectele mecanice ale materiei şi calitatea intangibilă a Conştiinţei Cosmice.

După parerea lui Heisemberg, noi nu observăm lumea fizică, noi participăm la ea. Simţurile noastre nu sunt separate de ceea ce există „în sine”, ci ele sunt în mod intim implicate într-un proces de feed-back al cărei rezultat final este „în fapt” crearea a ceea ce este „în sine”.

Conform noii fizici, noi construim lumea mentalizând-o. O mentalizăm ca pe ceva misterios, vizibil, omniprezent în spaţiu. Conştiinţa Cosmică-Dumnezeu, şi lumea nu formează decât una şi aceeaşi realitate. După cum spune savantul Pearce: „Conştiinţa Cosmică reflectă un Univers care oglindeşte Conştiinţa Cosmică”. Putem spune că materia şi Conştiinţa Cosmică există una prin cealaltă. Marele fizician american Heinz Pagels exprimă punctul de vedere al celor mai mulţi dintre fizicieni: „Eu cred că Universul este un mesaj redactat într-un cod secret, un cod cosmic, şi că datoria omului constă tocmai în descifrarea acestui cod”. Filozoful Henri Bergson s-a stins murmurând: „Universul este o maşină de făcut zei”.

În acestă privinţă filosofia holistă ne învaţă că suprema datorie a unui individ faţă de el însuşi şi faţă de societate este să evolueze şi să atingă starea de Unitate Holistică (Conştiinţa Cosmică). Oamenii de ştiinţă, coborând mai adânc în inima materiei, au descoperit din ce este compusă ea - din aşa zisele particule elementare: electroni, protoni, neutroni, leptoni, cuarci, gluoni, fotoni etc. Dar care este substanţa unui foton? Este energie modulată pe o anumită frecvenţă de vibraţie - afirmă noile descoperiri aducând o dovadă zdrobitoare în favoarea holismului şi detronează atomismul crezut de mulţi oameni de ştiinţă a fi teoria care explică şi validează legile Universului. Mai mult chiar, una din experienţele cele mai fascinante ale fizicii cuantice, aceea a fantelor lui Young, demonstrează că fotonii (particulele elementare în general) au „conştiinţă” şi chiar „liber arbitru”.

De asemenea, această experienţă demonstrează cât de strâns legată este realitatea observată de punctul de vedere adoptat de observator. Astfel Igor Bogdanov consideră că lumea se determină chiar în clipa în care noi o observăm, deci nu trăim într-o lume determinată, dimpotriva suntem liberi şi ne stă în putere să schimbăm totul în orice clipă, prin angrenarea liberului arbitru. Tocmai de aceea, particulele elementare nu sunt fragmente de materie, ci pur şi simplu zarurile Conştiinţei Cosmice, dar, conform punctului de vedere al lui Einstein, nu Conştiinţa Cosmică aruncă zarurile, ci omul însuşi.

Deci de noi depinde ca în fiecare moment să ştim să le facem să se rostogolească în direcţia cea bună.

Omul de ştiinţă Igor Bogdanov afirma: cu pendulul lui Foucault suntem siliţi să recunoaştem că există o interacţiune misterioasă între toţi atomii Universului, interacţiune care nu face să intervină aici nici o schimbare de energie sau de forţă, dar care conectează totuşi Universul într-o singură totalitate. După părerea lui Jean Guitton „totul se întamplă ca şi când conştiinţa ar stabili o conexiune între toţi atomii din Univers”, iar Teilhard de Chardin scria: „în fiecare particică în fiecare moleculă, în fiecare atom, în fiecare celulă a materiei, trăiesc ascunse îi lucrează fără ştirea nimănui Omniscienţa Eternului şi Omnipotenţa Conştiinţei Cosmice.”

Fizicianul Harris Walker sugerează că particulele elementare se comportă ca şi când ar fi guvernate de o forţă organizatoare. Fizica cuantică demonstrează că natura este un ansamblu indivizibil, unde totul este în relaţie: totalitatea Universului este prezentă oricând şi oriunde.

În acestă privinţă există un exemplu frapant: cel al hologramei. Astfel dacă se rupe o bucată dintr-un negativ holografic pentru a-l pune sub un proiector laser, nu se va obţine o parte a imaginii, ci imaginea întreagă, de aici rezultă că imaginea întreagă a fost înregistrată pretutindeni pe placă holografică, în aşa fel încât fiecare părticică a plăcii (negativul holografic) reflectă totalitatea.

Pentru David Bohm, holograma reprezintă o analogie frapantă cu ordinea globală şi indivizibilă a Universului. Jean Guitton trage următoarea concluzie: „cam în felul în care placa holografică conţine totul în fiecare parte, tot astfel fiecare existenţă umană este chipul totalităţii Conştiinţei Cosmice”. După zeci de ani de cercetări, eminenţii savanţi Jean Guitton şi fraţii Bogdanov trag următoarele concluzii:

„Înţelegem că Universul acesta iluzoriu în analiză şi coplesitor în contemplare, este doar unul din darurile făcute de Conştiinţa Cosmică omului, fiindcă scopul suprem al creaţiei este omul conştient, care realizează desăvârşirea stării de Conştiinţă Cosmică. Desigur, ca să afirmi că de fapt Conştiinţa Cosmică i-a dăruit omului chiar mai mult decât Universul, nu este o aberaţie, ci un adevăr, deoarece abia dincolo de marginile Universului fizic începe adevărata împărăţie spre care-i chemat omul. Nu spune Mântuitorul că lumea întreagă este nimic în comparaţie cu sufletul lui?”

Albert Einstein afirmă:

„Emoţia magnifică şi cea mai profundă pe care noi o putem resimţi este starea inefabilă a misterului, acolo există germenul oricărei ştiinţe veritabile. Acela căruia această emoţie îi este străină, care nu ştie să se scufunde pierdut în sine de extaz, lăsându-se cuprins de admiraţie, este deja un om mort. A şti că ceea ce ne este enigmatic şi de nepătruns există totuşi, manifestându-se ca cea mai înaltă înţelepciune şi cea mai radioasă frumuseţe pe care facultăţile noastre obtuze nu o percep decât sub o formă primitivă - această certitudine, acest sentiment îmbătător este în centrul oricărei stări sublime veritabile.

Experimentarea profundă şi intimă a sublimului infinit cosmic este cea mai puternică şi cea mai străveche sursă a cercetării ştiinţifice.

Trăirea mea cea mai elevată constă dintr-o umilă admiraţie a Spiritului Superior fără margini care se dezvăluie în infimele detalii pe care pot să le perceapă fragilele şi slabele noastre spirite. Această convingere de ordin profund emoţional pe care o am despre prezenţa unei puteri raţionale superioare dezvăluită de incomprehensibilul nostru Univers este aceea ce formează ideea mea de Dumnezeu sau Conştiinţa Cosmică.”

Pierre Weil, cercetător în domeniul psihologiei, ne oferă o „Antologie a stărilor de Conştiinţă Cosmică” în care mărturiseşte că dacă el însuşi nu ar fi avut o astfel de experienţă, n-ar fi avut nici convingerea, nici înţelegerea, nici curajul de a-şi risca reputaţia ştiinţifică publicând această antologie. Comentând conţinutul experienţelor transconştiente, el spune că a constatat în timpul acestor stări o excepţională bogaţie, atât ca sursă de cunoaştere şi de înţelepciune, cât şi ca sursă a unei imense iubiri, îngropată şi refulată în fiecare din noi fără nici o excepţie. Aceaste experienţe constituie probe ale existenţei în noi înşine a unui potenţial de trăire directă a realului fără să treacă prin funcţiile mentalului propriu-zise, dincolo de gândire, memorie sau intelect”, concluzionează Pierre Weil.

Psihiatrul Richard Maurice Bucke publică o monografie în care descrie ceea ce el a numit experienţe de „Conştiinţă Cosmică”. El ne spune: „între alte lucruri am văzut că Universul nu era compus din materie moartă, ci din contră, este o vie prezenţă: am devenit conştient de existenţa vieţii eterne. Nu era o conştiinţă a propriei eternităţi, ci conştiinţa de a poseda în acel moment viaţa eternă. Am văzut că toţi oamenii sunt nemuritori, că ordinea cosmică există într-o asemenea manieră încât, neîndoielnic, toate lucrurile acţionează împreună pentru binele fiecăruia şi al tuturor, ca principiul fundamental al lumii, al tuturor lumilor, este ceea ce noi numim iubire şi că în final, fericirea fiecăruia şi a tuturor este absolut certă.”

Filozoful şi omul de ştiinţă Blaise Pascal afirmă: „Aveam senzaţia de cunoaştere a tuturor lucrurilor, de a avea acces la secretele tuturor timpurilor, la semnificaţia Universului, a stelelor, a lumii, în fine, a TOT.”

Cercetatorul în fizică cuantică Fritjof Capra ne face cunoscut că odată, când era aşezat la marginea oceanului, observând mişcarea valurilor şi simţind ritmul respiraţiei, a conştientizat că în jur totul era angajat într-un dans cosmic gigantic. El spune: „Ca fizician am sesizat faptul că nisipul, stâncile, apa, aerul din jur, erau făcute din molecule şi din atomi şi că acestea constau din particule care interacţionau unele cu altele, creând şi distrugând alte particule ...”. „Văd” cascade de energie coborând din spaţiul exterior, în care particulele erau create şi distruse în pulsiuni ritmice. „Văd” atomii elementelor şi pe cei ai corpului meu participând la acest dans cosmic al energiei; îi simt ritmul şi îi „aud” sunetul şi în acea clipă, acolo, am ştiut că acesta era dansul lui Shiva, zeul dansurilor, venerat de hinduşi.

Aceste experienţe ne demonstrează fără putinţă de tăgada că există un veritabil Punct de întoarcere (vezi cartea The Turning Point, precum şi filmul cu acelaşi nume) punct în care ştiinţa şi religia se întâlnesc pentru a realiza un TOT, un HOLOS.


"Ştiinţa care, prin Thomasius,
Atât de bine fondată, se deschide lumii,
Nu are nimic de câştigat sau de pierdut
Prin recunoaşterea noastră sau a voastră.
Prin ea se poate însă găsi drumul
Pe care oamenii se-ndreaptă spre Mistică.
Iar opera lui se va fi împlinit doar pe jumătate
De va voi să fie un ţel şi nu o cale.
Vă revine vouă să-nţelegeţi că acum
A sosit momentul să uniţi raţiunea
Cu drumurile miştilor şi, astfel,
Să daţi vieţii spirituale-a lumii noastre
Forţa ce poate acţiona
Doar dacă se revelă la timpul potrivit."

Rudolf Steiner - Păzitorul Pragului





[ Sus ]         [ Printează ]
[